publicatii




This page require Adobe Flash 9.0 (or higher) plug in.

AGRICULTORII AFECTAȚI DE CALAMITĂȚILE NATURALE VOR PRIMI SUPORT FINANCIAR DE LA STAT

Veste bună pentru producătorii agricoli care au avut de suferit în urma calamităților naturale din anul curent, în particular, înghețurile târzii de primăvară. Statul va oferi suport financiar pentru a acoperi cheltuielile pentru măsurile fitosanitare ale agenților economici. Mijloacele financiare vor fi alocate din Fondul de Rezervă al Guvernului.

Anunțul  a fost făcut de către ministrul Eduard Grama în cadrul unei ședințe care a avut loc vineri, 2 septembrie, și la care au participat conducerea asociațiilor de profil: „AGROinform”, „UniAgroProtect”, „Moldova Fruct”, Federația Națională a Fermierilor din Moldova și Asociația producătorilor și exportatorilor de struguri din Moldova.

„Suportul va fi alocat pentru acoperirea cheltuielilor la măsurile de protecție fitosanitară a plantațiilor pomicole pe suprafața de circa 10 mii de hectare afectate, dintre care, 6,5 mii ha în urma înghețurilor și alte circa 3,5 mii ha de livezi și viță de vie afectate de grindină mare și ploi torențiale”, a specificat ministrul Eduard Grama.

Mijloacele financiare vor fi alocate în baza unui regulament care urmează a fi elaborat în timpul apropiat de către specialiștii din cadrul ministerului, și care, la fel, va fi consultat cu asociațiile de profil. Reprezentanții asociațiilor au apreciat faptul că banii vor fi alocați din Fondul de rezervă și nu din Fondul de Subvenționare. Totodată, ei au susținut ideea ca de aceste mijloace financiare să beneficieze nemijlocit agenții economici afectați de calamitățile naturale înregistrate în acest an.

Astfel, vor fi acoperite costurile tratamentelor fitosanitare pentru protecția plantelor pentru anul curent, care constituie circa 5 mii lei/ ha pentru plantațiile de măr și 3,5 mii lei/ha pentru sâmburoase.

Calculele privind volumul producție de fructe compromis și valoarea prejudiciilor au fost efectuate conform metodologiei DaLa (Damage and Loss Assessment in the Agricultural Sector),  elaborată de Banca Mondială și utilizată pe larg  de către experții internaționali, inclusiv FAO, în baza datelor Comisiilor de documentare, obținute după deplasarea în raioanele afectate și informației prezentate de Direcțiile raionale Agricultură și Alimentație, precum și datelor din Tabelul  centralizator privind prejudiciul cauzat de situațiile excepționale cu caracter natural.

De menționat că, în scopul evaluării  prejudiciilor cauzate de calamitățile naturale, prin ordinul Ministrului au fost create Comisii de documentare a mărimii pagubelor rezultate de la înghețuri. În componența Comisiilor au fost incluși specialiștii Ministerului, responsabili pe raioane, savanți de la Institutului Științifico - Practic de Horticultură și Industria Alimentară, cadre didactice de la Universitatea Agrară de Stat din Moldova și reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor.

”Important este faptul că această sumă va fi alocată nu din Fondul de Subvenționare, care nu știm dacă va fi suficient sau nu, dar din Fondul de Rezervă al Guvernului. Majoritatea calamităților care au avut loc pe teritoriul țării noastre nu au putut fi prevenite. În acest context, este binevenită decizia de a oferi un suport, cel puțin pentru a acoperi cheltuielile pentru măsurile de protecție fitosanitară. Indiferent de faptul dacă livezile au fost sau nu afectate de înghețuri, indiferent de faptul dacă ați avut sau nu roadă,  tehnologia urmează să fie păstrată”, a menționat Directorul Adjunct al Federației Naționale a Agricultorilor din Moldova ”AGROinform”, dl Iurie Hurmuzachi.

 

Site la comanda de la Studio Webmaster