publicatii




istorii

 

 

Get Adobe Flash player

Nemulțumiți de politica Guvernului, agricultorii au ieșit în stradă

img 5549

Circa 3 mii de fermieri din toată țara s-au adunat, miercuri, 28 mai, în centrul capitalei, unde au protestat împotriva inacțiunilor Guvernului.
Membrii a 4 organizații reprezentative de fermieri: UniAgroProtect, Federația AGROinform, Federația Fermierilor și Moldova Fruct au venit în Piața Marii Adunări Naționale și au solicitat autorităţilor să liberalizeze piaţa produselor petroliere, astfel ca să poată procura motorină direct de la sursele externe şi nu de la importatori, la preţuri mult mai mari.

Potrivit protestatarilor, prețurile umflate la carburanți nu le permit să obțină producție competitivă, iar în cazul în care prin lege li s-ar permite achiziționarea carburanților direct de la rafinării, atunci economiile anuale ar fi de peste 500 mil lei.
Totodată, fermierii au cerut ca agricultura să fie declarată ramură strategică pentru economia națională.
Pe de altă parte, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, a declarat că nu este sigur că cei care au ieşit la protest sunt agricultori.
„Acum fermierii sunt în câmp şi muncesc. Cei care protestează urmăresc interese politice. Cunosc revendicările acestora, inclusiv solicitarea de demisie a ministrului Economiei. Dacă demisia mea va contribui la soluţionarea problemelor agricultorilor, atunci sunt gata mâine să-mi depun demisia. Dar nu sunt sigur că asta îi va ajuta pe agricultori", a spus Lazăr.
La finalul protestului, agricultorii au votat o rezoluție care a fost înaintată Președintelui, Parlamentului și Guvernului.

 

Создание сайта Studio Webmaster