publicatii




istorii

 

baner

 

Get Adobe Flash player

Atelier de lucru pentru organizațiile regionale AGROinform PDF Imprimare Email

În ziua de 10 iulie, la sediul Federației AGROinform a avut loc un atelier de lucru la care au participat membrii oficiului național de coordonare și directorii executivi ai organizațiilor regionale. Este al treilea atelier de acest gen din acest an, deoarece după cum a menționat Iurie Hurmuzachi, vicedirectorul Federației, asemenea întâlniri au devenit deja o tradiție și sunt necesare pentru a face niște bilanțuri și analize.

Directorii executivi ai organizațiilor regionale au prezentat fiecare în parte rapoartele de activitate și indicatorii pentru lunile mai-iunie. La nivel general se constată o bună organizare a activităților, în teritoriu producătorii agricoli au parte de consultanța necesară referitor la subvenții, dar și la alte subiecte de interes pentru ei, din partea specialiștilor Federației.

La atelier a fost invitat Pavel Covali, specialist reziliența schimbări climaterice din cadrul UCID-IFAD. El le-a vorbit directorilor executivi despre asistența financiară acordată în cadrul Programului Rural de Reziliență Economico-Climatică Incluzivă IFAD VI. În aceste zile, IFAD împreună cu organizațiile regionale AGROinform, organizează mai multe seminare de informare a producătorilor agricoli și a autorităților locale despre toate aceste granturi.

La final, Iurie Hurmuzachi a informat directorii organizațiilor regionale despre rezultatele obținute în cadrul comisiei parlamentare cu privire la Pachetul Agricol. Directorii și-au exprimat satisfacția față de activitatea acestei Comisii. Ei reprezintă producătorii agricoli din țară, membrii Federației și au declarat că aceștia așteaptă rezultatele muncii acestei comisii și implementarea în realitate a tuturor hotărârilor.