publicatii




istorii

 

 

Get Adobe Flash player

ÎN ACEST SEZON AGRICULTORII INTRĂ CU PROBLEME VECHI…. ȘI NOI

Reportaj de la prima conferință din acest an a reprezentanților Asociațiilor Producătorilor Agricoli

Producătorii agricoli își exprimă dezacordul față de intenția autorităților de majorare a impozitului funciar cu 15%, în situația dificilă din sectorul agrar, când statul are datorii mari la subvenționare, iar băncile au dublat dobânzile la creditare Și asta în condițiile în care propunerea privind majorarea cotelor impozitului funciar a fost inclusă în proiectul politicii Bugetar-Fiscale în pofida faptului că reprezentanții producătorilor agricoli, în cadrul consultărilor pe care le-au avut cu autoritățile,  și-au exprimat în repetate rânduri dezacordul față de această măsură. De această părere sunt reprezentanții Asociațiilor de producători agricolii. În cadrul unei conferințe de presă, organizată miercuri, 16 martie de către reprezentanții Federației Naționale a Agricultorilor din Moldova, AGROinform, ai Asociației Republicane a Producătorilor Agricoli UniAgroProtect,  reprezentanților Asociației Producătorilor și Exportatorilor de fructe  Moldova Fruct și Federației Naționale a Fermierilor a fost trasată poziția agricultorilor vis-à-vis de noile prevederi ale politicii Bugetar-Fiscale pentru anul curent, cu impact asupra ramurii  agricole.

”Am fost plăcut impresionați când a început lucrul și cum a derulat acesta, în ce privește Pachetul Agricol. Faptul că trei legi au trecut, este bine. Trei legi, totuși nu au trecut! Vorbind despre subvenționare, avem o situație fără precedent. Eu nu-mi amintesc așa situații, când bugetul care a fost prevăzut pentru subvenții nu a fost realizat. Ce să le spunem acum membrilor Asociațiilor noastre?

Noi suntem membrii ai Platformei agricole de la Bruxelles. La ultima ședință, Georgia, care are același statut ca și Moldova, vorbea despre fondurile ENPARD II, pentru că ei deja finalizează  ENPARD I. Ei bine,  noi abia așteptăm programul de vreo 2-3 ani. Cu ce suntem mai inferiori? Cum a reușit Georgia, iar noi – nu?

Cât despre stabilitatea macroeconomică și sectorul agricol, pe fondul scumpirilor de anul trecut, ne-am mai ciocnit de faptul că nu putem lua credite! Băncile au scumpit creditele pentru fondurile fixe cu 8-10%, pentru circulante – chiar și cu 15%. În aceeași situație precară se află și politicile sectoriale. Pe fondul tuturor problemelor enunțate, noi ne exprimăm complet dezacordul față de majorarea impozitului funciar - aș spune – un fel de  ”lovitură sub centură!” a apreciat în cadrul conferinței de presă  Iurie  Hurmuzachi, vice-directorul Federației Naționale a Agricultorilor din Moldova, AGROinform.

”În cazul majorării impozitului funciar cu 15% la prima vedere se invocă motivul că acest impozit nu a fost indexat de câțiva ani. Dar momentul acestei majorări este ales foarte nepotrivit!  În condițiile în care se tergiversează acel pachet agricol, după ce am văzut ce s-a întâmplat la ANSA, că tot producătorii noștri au avut de suferit atunci când sperau să-și comercializeze producția și au rămas cu merele în frigidere, iar sub pavilionul Moldovei merele poloneze au fost exportate prin câteva țări în Federația Rusă. Dacă în 2015 agricultorii s-au mai descurcat datorită rezervelor din anii precedenți, în 2016 noi intrăm fără rezerve. Prețurile la producția agricolă în lunile ianuarie-februarie s-au micșorat cu 20% comparativ cu prețurile care au fost în toamnă. În toate aceste condiții, o încercare de a majora presiunea asupra producătorilor agricoli este neargumentată nu doar sub aspect economic. Din punctul nostru de vedere este lipsit de orice morală!”, a declarat în cadrul conferinței de presă președintele UniAgroProtect, Alexandru Slusari.

În același context, directorul executive al Asociației Producătorilor și Exportatorilor de fructe  Moldova Fruct, Iurie Fală, a ținut să menționeze: ”Noi, aceste organizații, care suntem în fața Dvs, am mers întotdeauna la dialog cu autoritățile. Dar ni se creează impresia că, pe an ce trece, atitudinea față de agricultură se înrăutățește. Ramura a fost inclusă în strategia națională pentru dezvoltare, totodată lucrurile au rămas parcă pe loc.”

Astfel, agricultorii caută soluții de a se face auziți.  ” Începând cu ziua de astăzi, noi ne von organiza, vom anunța ședința consiliilor noastre administrative, în cadrul cărora vom analiza situația și vom propune niște acțiuni, care să trezească din amorțire factorii de decizie. Vom exercita presiuni care să aducă într-un final la rezolvarea situației.”, precizează Valeriu Cosarciuc, președintele Federației Naționale a Fermierilor.

În aceste condiții, membrii asociațiilor producătorilor agricoli cer  Parlamentului să nu voteze nicio inițiativă care ar majora presiunea fiscală asupra fermierilor.

 

Создание сайта Studio Webmaster