publicatii




istorii

 

 

Get Adobe Flash player

FORUMUL NAȚIONAL AL ASOCIAȚIILOR FEMEILOR ANTREPRENOARE DIN DOMENIUL AGRICULTURII DE PE AMBELE MALURI ALE NISTRULUI

Peste 90 de antreprenoare de pe ambele maluri ale Nistrului, care dezvoltă afaceri în domeniul agriculturii, s-au întrunit pe data de 5 mai, curent, la Chișinău, la Forumul Național al Rețelelor de Socializare a Femeilor din Agricultură de pe ambele maluri ale râului Nistru. Participantele au avut posibilitatea să-și împărtășească experiența și realizările în domenii,  precum apicultura, legumicultura, producerea pomușoarelor, creșterea ciupercilor, etc. De asemenea, au fost puse în discuție subiecte precum aplicarea inovațiilor și tehnologiilor moderne în agricultură, dar și aspecte ale interdependenței dintre dezvoltarea personală si cea profesională.

Prezent la Forum, viceministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Dl Iurie Ușurelu, a venit cu un cuvânt de salut. ”Am un respect deosebit pentru aceste stimate doamne, care și-au asumat o mare responsabilitate – cea de a dezvolta o afacere în domeniul agricol, și-au asumat responsabilitatea de a merge în pas cu concurența, în pas cu provocările timpului. Pe de altă parte, tot ele și-au asumat responsabilitatea pentru  familie, pentru copiii pe care îi educă. Cred că sunteți niște doamne destul de curajoase. Din experiența mea știu, că afacerile în care sunt implicate femeile, pe bună dreptate se face un lucru bun”, a spus viceministrul.   ”Salut organizatorii care desfășoară o astfel de activitate, și anume, distribuirea informației, schimbul de  experiență în baza unor exemple reale, în baza rezultatelor reale obținute”, a mai adăugat Iurie Ușurelu.

ISTORIILE DE SUCCES: SCHIMB DE EXPERIENȚĂ, CUNOȘTINȚE, INSPIRAȚIE, CURAJ

Forumul reprezintă o platformă de comunicare și schimb de experiență între femeile care locuiesc pe ambele maluri ale râului Nistru și dezvoltă afaceri în domeniul agriculturii.

”Sunt bucuroasă să Vă văd astăzi, prezente aici, în această componență. Noi apreciem mult faptul că Dumneavoastră, ați considerat acest eveniment, unul  important și util. Astăzi agricultura ne confruntă cu multe provocări și dificultăți, cărora noi trebuie să le facem față. Existăm într-o perioadă de schimbări permanente și foarte dinamice, pe care trebuie să le acceptăm ca o oportunitate și să găsim soluții pentru a le depăși.

Schimbul de cunoștințe prin intermediul rețelelor de afaceri reprezintă o abordare pe care se pune accentul tot mai mult în ultimul timp. Noi, avem nevoia să cunoaștem tendințele noi în agricultură oferind totodată și soluții practice. Anume din aceste considerente putem constata ca crearea rețelelor femeilor antreprenoare din agricultura a fost o inițiativă care sa soldat cu succes, deoarece cel mai important obiectiv al proiectului nostru îl constituie schimbul de informație și de cunoștințe între Doamnele care practică activități de antreprenoriat în agricultură.  Și într-adevăr, pe parcursul derulării, proiectul a oferit și oferă suport pentru rețelele femeilor din agricultură – în primul rând pentru a cunoaște, pentru a învăța și avea acces la cele mai bune practici din domeniu. Pentru femei, decizia de a-și asuma riscuri este întotdeauna mai chibzuită, iată de ce  avem în permanență necesitate de susținere, de un exemplu care ne-ar încuraja ca să mergem mai departe. Anume din aceste considerente, prima sesiune a Forumului de astăzi, o constituie prezentarea istoriilor de succes. Doamnele au venit cu istoriile lor de succes. Au venit să ne povestească cum au făcut față provocărilor și dificultăților și cum au reușit să-și dezvolte afacerile”, a spus Dna Aurelia Bondari, Directorul Executiv al Federației naționale a Agricultorilor din Moldova AGROinform.

Pe bună dreptate, interesul participantelor față de cele patru istorii de succes ale femeilor antreprenoare, prezentate la Forum, a fost enorm.

Svetlana Mațkova din orașul Tiraspol are o afacere cu prepelițe. Femeia a venit la Forum pentru a-și împărtăși experiența și realizările, dar și problemele și greutățile, prin care a trecut până si-a pus pe picioare businessul. Recunoaște că nu a fost deloc ușor, cu atât mai mult, cu cât și-a ales o nișă mai puțin cunoscută și tradițională. Deși întreprinderea este relativ tânără, are cu ce se mândri, iar planurile de viitor sunt ambițioase. ”Inițial am obținut finanțare dintr-un proiect implementat de Camera de Comerț și Industrie din Tiraspol în cadrul PNUD cu suportul financiar al Uniunii Europene. Vreau să spun că participarea la aceste proiecte pentru mine personal, este de mare ajutor, cu atât mai mult, cu cât sunt la început de cale – unele lucruri nu le cunosc,  iar instruirile de care beneficiem mă ajută să aflu mai multe, să mă dezvolt”, a spus Svetlana Mațkova.

O altă istorie de succes și dezvoltare a fost prezentată de Vasilina Șișina, antreprenoare care se ocupă de creșterea și producția materialului semincer de legume. Are 0,6 hectare de sere și 3 hectare de teren deschis. Baza de producție este situată în satul Cobușca Veche, raionul Anenii Noi.  Vasilina Șișina este autoarea a 29 de hibrizi de tomate, 7 și soiuri de castraveți și 4 soiuri de ardei dulce. Antreprenoarea are o experiență bogată, inclusiv, în abilitatea de a se adapta și a face față instabilității și provocărilor în timp. „Voi continua și de acum înainte să mă ocup de selecția și producția materialului semincer. An de an pe piață există cerere, așa că eu trebuie să fac față cu oferta", dă asigurări Vasilina Șișina.

Cultivarea ciupercilor de soi shampignion este, la fel, o provocare mai nouă pentru agricultorii de la noi. În acest sens, decizia Marinei Pentriman de a crește anume ciuperci a fost una îndrăzneață. Antreprenoarea își desfășoară activitatea în stânga Nistrului. Acum doi ani, femeia a  scris un plan de afaceri și a câștigat un grant în cadrul în cadrul unui proiect implementat de Camera de Comerț și Industrie din Tiraspol în cadrul programului PNUD, implementat cu suportul financiar al Uniunii Europene. Banii au fost investiți în achiziționarea echipamentelor și a utilajului pentru producția de ciuperci. Baza producerii o constituie tehnologiile moderne și materia primă din Europa.  ”De la bun început mi-am propus să ofer cumpărătorilor doar producție ecologică și de cea mai înaltă calitate. În acest scop la întreprindere a fost introdus ciclul biologic scurt de cultivare a ciupercilor în deplină conformitate cu cerințele obligatorii ale producției bio,  fără utilizarea materiilor prime de o calitate îndoielnică”, explică Marina Petriman. Suprafața totală a rafturilor cu ciuperci este în prezent de   440 de metri pătrați, iar în viitorul apropiat, antreprenoarea planifică să dubleze volumul de producție.

Despre afacerea sa cu pomușoare a povestit, în cadrul forumului, Alexandra Ungureanu din satul Cucuieții Vechi, raionul Rîșcani. ”Suntem specializați în cultivarea soiurilor remontante de căpșuni. În ultima perioadă, aceste soiuri sunt destul de populare. Comparativ cu soiurile de căpșuni cu care ne-am obișnuit, soiurile remontante rodesc de mai multe ori pe an. Deci, avem roadă de la începutul primăverii și până când dau înghețurile”, explică Alexandra Ungureanu. Una dintre condițiile principale, fără de care nu este posibil succesul, este abilitatea de a te adapta la provocările actuale. „Nu ne putem permite să batem pasul pe loc. Pe piață apar noi și noi soiuri de pomușoare, iar noi trebuie să ținem cont de acest lucru și  să ne adaptăm cerințelor pieței. Astfel, suntem motivați și noi să mergem mai departe, în căutarea unor soiuri care ne pot aduce un venit și o recompensă eforturilor noastre”, spune antreprenoarea.

 

PRIN DEZVOLTARE PERSONALĂ SPRE REALIZĂRI PROFESIONALE

O altă sesiune de lucru, care s-a desfășurat în cadrul Forumului a fost dedicată integral aspectelor interdependenței dintre dezvoltarea personală și cea profesională a femeilor antreprenoare. Sesiunea a fost susținută de instructoarea, Dna Rodica Garștea, expert în dezvoltare organizațională și egalitate de gen.

Dezvoltarea personală și profesională sunt acțiuni  continui  de schimbare în mai bine a fiecăruia dintre noi, prin care ne putem îmbunătăți calitatea vieții, relațiile, sănătatea,  cariera, nivelul de spiritualitate. Sunt necesare însă niște eforturi personale și multă voință internă pentru a conștientiza ce anume trebuie îmbunătățit, ce abilități și comportamente noi să deprindem, pentru ca viața noastră personală și profesională să meargă în direcția dorită. ”Este important ca femeia să atingă anumite realizări nu doar în carieră și să ocupe posturi - cheie, ci și să-și realizeze cele mai înalte și mai bune calități a principiului feminin. Trebuie de înțeles, că businessul și politica nu este o prerogativă doar a bărbaților. La o înțelegere corectă a rolului lor și participarea cu drepturi depline la conducere, femeile pot aduce noi forme de abordare și rezolvare a problemelor globale. Actualmente, deja multe femei îmbină cu succes activitatea profesională cu cea de creație și obștească și cu educația copiilor și grija față de familie. ”, spune Rodica Garștea. ”Drumul către dezvoltarea personală și, implicit, către succes este la îndemâna fiecăruia. Pe măsură ce analizezi și înțelegi ceea ce ai, ceea ce dorești și ce poți obține, rezultatele vor fi reale si viața va urma o cale ascendentă”, este mesajul pe care l-a transmis instructoarea participantelor la Forum.

INOVAȚII ȘI TEHNOLOGII MODERNE ÎN AGRICULTURĂ. ÎN PAS CU PROVOCĂRILE TIMPULUI

În prezent, agricultura modernă este la o nouă etapă de dezvoltare. Implementarea tehnologiilor noi și a inovațiilor de ultimă oră poate contribui, fără îndoială, la creșterea  productivității, la îmbunătățirea calității produselor, dar și la reducerea  costurilor de producție. În prezent, toate țările depun eforturi maxime pentru a  optimiza condițiile și a spori eficiența utilizării terenurilor agricole, iar unul dintre răspunsurile la provocările agriculturii moderne îl reprezintă noile tehnologii și inovațiile în domeniu.

Nu este deloc surprinzător faptul că agricultura, un sector  tradițional al economiei este deschisă pentru implementarea celor mai recente tehnologii, folosește cu succes realizările științifice și inovative, obținând rezultate excelente.

Răspunzând cerințelor timpului, dar și interesului sporit din partea participanților proiectului nostru față de inovațiile și tehnologiile moderne în agricultură, o sesiune de lucru a Forumului a fost dedicată  anume acestui domeniu. Câțiva dintre producătorii agricoli au venit în fața participanților pentru a relata despre propriile exemple de utilizare a inovațiilor și tehnologiilor moderne în agricultură și despre beneficiile acestora.

•Un exemplu al bunelor practici în domeniul eficienței energetice în agricultură poate servi experiența companiei «Agromaxer» SRL. Acum câțiva ani, compania, a început construcția complexului de sere, echipat cu un sisteme de încălzire pe bază de biomasă. Pentru aceasta, compania a accesat un credit prin intermediul proiectelor de eficientizare energetică inițiate de Guvern și finanțate de programul MoSEFF al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).  Proiectul a fost lansat în 2012 și presupune cultivarea legumelor în sere pe tot parcursul anului, fără întreruperi sezoniere. Suprafața totală a complexului de sere situat în satul Onițcani,  raionul Criuleni este de 4,3 hectare. În prezent lucrează trei sere, a câte un hectar fiecare. Acestea produc circa 720 de tone de legume pe an - castraveți, roșii, ardei grași. Pentru încălzirea complexului de sere, funcționează trei unități termice cu o capacitate totală de 4,2 MW.

Investiția totală se va ridica la 37,8 mil. lei - parțial din fonduri proprii, din credite bancare și subvenții. Din suma totală în acest moment a fost investite  aproximativ 28 mil. 525 mii lei.

Despre acest proiect ambițios, care demonstrează eficiența energetică a încălzirii serelor cu ajutorul sistemelor de încălzire pe bază de biomasă a povestit în cadrul Forumului directorul tehnic al întreprinderii, Dl Ion Hajiu.

•Un alt exemplu de implementare a inovațiilor în agricultură l-a prezentat Dna Angela Danalachi, antreprenoare din or. Cantemir, care administrează o afacere cu plante decorative. Crește lămâi, portocale, rodii, curmale și smochine, care sunt folosite pentru amenajarea inferiorului.  Pe lângă faptul că ideea în sine, de a cultiva plante exotice este una îndrăzneață, noutatea proiectului constă și în modul în care a fost construită sera subterană pentru cultivarea acestora.

Este o seră modernă de 38 de metri pătrați, construită din sticlă.  Inovația constă în modelul serei și în sistemul de încălzire a acestei încăperi. Sera este amplasată cu jumătate de metru mai jos de nivelul solului, iar la o adâncime de nu mai puțin de 45 cm sunt instalate țevi, prin care va circula aerul cald. În plus, mai contează și componența solului, care se amestecă și cu nisip, special de mare, dar și alte tehnologii mai specifice, care într-un final, vor aduce la o economie substanțială, încât să nu se expună asupra prețului plantelor, susține antreprenoarea.

Angela Danalachi a mai povestit despre faptul că realizarea acestui proiect a devenit posibilă datorită unui grant, pe care l-a obținut în cadrul proiectului finanțat de UE - INOBIZ, „Dezvoltarea afacerilor inovatoare pentru o creștere economică locală durabilă”, implementat de către PNUD Moldova, despre care a aflat în cadrul unui seminar de instruire.  În plus, antreprenoarea a îndemnat participantele la Forum să nu ezite să aplice la diferite programe de finanțare. Cu încredere în forțele proprii, cu încredere în faptul că anume ideea ta de business este bună și demnă de a fi susținută, succesul este  garantat.

•Natalia Porhun, care are o afacere în domeniul apicol a vorbit despre abordarea industrială în apicultură. Pentru a-și dezvolta afacerea, Natalia Porhun a beneficiat de un grant în cadrul unui proiect cu finanțare europeană. Din acești bani, antreprenoarea a procurat echipamentul necesar și a deschis afacerea, care în prezent este orientată pe producerea industrială a mierii ecologice și a produselor apicole. De asemenea, întreprinderea oferă servicii de colectare a mieriii de la  stupinele altor apicultori. „În baza experienței pe care o am, a cunoștințelor mele, analizând procesele în apicultură, am ajuns la concluzia că în prezent este necesară o abordare a apiculturii din punct de vedere industrial. Cel mai oportun ar fi să se treacă la automatizarea procesului de pompare a mierii de albine. Deoarece ecesta este un proces care necesită multe resurse de timp, forțe, mi-a venit  ideea de a oferi pentru apicultori servicii de pompare a mierii cu ajutorul unui complex automatizat mobil. Astfel am avut șansa să-mi recuperez mai rapid costurile echipamentului și, respectiv, să obțin rezultate mai bune. În plus, aceste servicii ușurează munca apicultorilor la  stupină, le permite să  economisească timp. Apropo, în regiunea transnistreană, unde activăm noi, suntem singurii care prestăm astfel de  servicii” – a explicat antreprenoarea.

Totuși, sesiunea dedicată  implementării tehnologiilor noi și a inovațiilor în agricultură nu s-a rezumat doar la prezentările vorbitorilor. Participantele la Forum și-au împărtășit experiența, povestind cu entuziasm despre inovațiile pe care le implementează – unele reprezentând adevărate invenții tehnologice, care vin să ușureze munca în câmp și să eficientizeze efortul pe care îl depun.

 

REȚELELE FEMEILOR DIN AGRICULTURĂ. SOLUȚII PENTRU  O MAI BUNĂ COMUNICARE

Unul dintre scopurile proiectului „Dezvoltarea unei platforme de cooperare durabilă a femeilor antreprenoare din agricultura de pe ambele maluri ale Nistrului ” este crearea și dezvoltarea a patru organizații regionale ale femeilor antreprenoare din agricultură în Nordul, Centrul și Sudul Republicii și pe malul stâng al Nistrului, care vor contribui la sporirea participării femeilor în viața social-economică și vor constitui un suport real pentru dezvoltarea afacerilor lor. ”Desigur, aceste rețele de socializare a femeilor de afaceri din agricultură nu au început în cadrul acestui proiect – ele au un istoric, or pentru a construi ceva durabil este nevoie de timp. Proiectul care se desfășoară actualmente, ne-a oferit încă un suport suplimentar pentru a construi durabilitatea rețelelor și a antreprenoriatului feminin în agricultură. Noi apreciem suportul care a venit din partea Uniunii Europene și apreciem suportul din partea PNUD, ca partener de implementare. Datorită acestui proiect, noi intenționăm ca să stabilim anumiți piloni de durabilitate și continuitate. Organizațiile femeilor antreprenoare din agricultură din regiunile Nord și Centru deja au fost înregistrate, iar  acum este în proces de înregistrare rețeaua din regiunea transnistreană. Urmează să coagulăm și rețeaua din Sud. Avem ferma convingere că ulterior acestea se vor transforma  într-o Platformă Națională, care va constitui un dialog permanent de discuții pentru femeile care dezvoltă afaceri în agricultură pe ambele maluri ale Nistrului”, a spus Dna Aurelia Bondari, Director Executiv AGROinform.

 

ACELEAȘI PROVOCĂRI, ACELEAȘI ASPIRAȚII

Pe ambele maluri al Nistrului femeile care practică agricultura au același probleme, aceleași griji, aceeași dorință – de a-și vedea rodul muncii și al efortului pe care îl depun de cu zori și până în seară, lucrând pământul. De a se realiza în calitate de femei de afaceri, de a câștiga un ban din munca pe care o desfășoară, de a-și susține familia, de a-și crește copiii, insuflându-le prin propriul exemplu dragostea față de pământ, față de munca îndeplinită cu dăruire de sine.

Pe parcursul anilor, în care Federația Națională a Agricultorilor din Moldova AGROinform a realizat proiecte transriverane de promovare și susținere a femeilor antreprenoare din agricultură de pe ambele maluri ale Nistrului, încrederea și dialogul între participantele la aceste proiecte a crescut continuu. În acest sens, proiectul „Dezvoltarea unei platforme de cooperare durabilă a femeilor antreprenoare din agricultura de pe ambele maluri ale Nistrului ”, care este în prezent în plină desfășurare, sprijină femeile care dezvoltă afaceri în domeniul agriculturii atât pe malul drept, cât și pe malul stâng al Nistrului prin asigurarea accesului la informații, schimb de experiență, instruiri și servicii de consultanță în domeniul dezvoltării și formării profesionale și personale.

La Forumul Național al Rețelelor de Socializare a Femeilor din Agricultură de pe ambele maluri ale râului Nistru  a fost prezent Coordonatorul de proiecte în cadrul Delegației Comisie Europene în Moldova, Dl Jarek Domanski, care a menționat despre importanța proiectului dat. ”Implementăm acest proiect în cadrul programului „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, program care există din anul 2009. Uniunea Europeană, împreună cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și alte organizații partenere, facem tot posibilul pentru a crea o platformă de conlucrare a  oamenilor de pe ambele maluri ale Nistrului. Facem acest lucru în diverse domenii, iar acest proiect reprezintă un exemplu bun al conlucrării anume în domeniul dezvoltării sectorului agricol. UE promovează rolul femeilor în toate sectoarele, inclusiv în agricultură. Sperăm ca proiectele pe care le susținem vor avea durabilitate și îmi mai exprim speranța că datorită entuziasmului Dvs, datorită  muncii pe care o depuneți, legăturilor pe care le stabiliți în cadru acestui proiect, veți continua această conlucrare și pe viitor”, a menționat Jarek Domanski.

”Oamenii care locuiesc pe ambele maluri ale Nistrului au aceleași probleme, pentru care și soluțiile pot fi aceleași. Împreună putem rezolva multe. Orice formă de conlucrare ne ajută să devenim mai buni, mai puternici. Trebuie să menționez faptul că personal pe mine mă inspiră femeile puternice, cele pe care le vedem în această sală. Voi sunteți exemplul faptului că pe ambele maluri ale Nistrului există un potențial mare, care motivează societatea noastră să se dezvolte. Suntem ferm convinși de faptul că veți continua să căutați posibilități ca și de acum încolo să continuați conlucrarea Dvs”, a spus Dna Doina Munteanu, șefa programe a Reprezentantului permanent PNUD în Republica Moldova.

 

Evenimentul a fost organizat de Federația Națională a Agricultorilor din Moldova AGROinform în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie din Tiraspol, în cadrul Programului „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare.  Programul contribuie la sporirea încrederii între locuitorii ambelor maluri ale râului Nistrul prin implicarea reprezentanților societății civile, mediului de afaceri și  comunităților locale în activități comune de dezvoltare a afacerilor și a infrastructurii sociale.

 

 

Создание сайта Studio Webmaster