publicatii




istorii

 

baner

 

Get Adobe Flash player

ÎN PAS CU IMPERATIVELE AGRICULTURII MODERNE PDF Imprimare Email

agro logo

În perioada 6-8 iulie, peste 20 de agricultori au participat la seminarul de instruire: ”Tehnologia de producere a culturilor agricole cu aplicarea sistemului conservativ de lucrare a solului”. Instruirile teoretice s-au încununat cu o sesiune practică, desfășurată în câmp.

Seminarul a fost organizat de Unitatea Consolidată pentru Implementarea Programelor Fondului Internațional pentru Dezvoltarea Agricolă (UCIP-IFAD), în colaborare cu Federația Națională a Agricultorilor din Moldova, AGROinform.

”În cadrul Programului Rural de Reziliență Economico-Climatică Incluzivă (PRRECI), finanțat de Fondul Global de Mediu (FGM) se promovează agricultura conservativă  prin acordarea granturilor pentru procurarea tehnicii agricole și crearea școlilor de câmp  pentru fermierii, care implementează sistemele minime de lucrare a solului tehnologiile: no-till, mini –till şi strip-till și contribuie la schimbul de experiență și cunoștințe între fermierii din țară. Actualmente sunt create 9 școli de câmp în diferite zone ale țării. Acest seminar de instruire este organizat în cadrul școlii Institutului de Pedologie, Agrochimie și Protecție a Solului ”Nicolae Dimo”, pentru a permite relatarea experienței unei instituții care nu doar practică agricultura,  dar o face prin abordare științifică”, a menționat Dna Marina Mândru, Specialist Reziliența Schimbări Climaterice în cadrul UCIP-IFAD.

”Suntem martori oculari că agricultura în ultimul timp este afectată de diverse calamități naturale. Mă refer la ploi, la grindină, inundații, înghețuri, fenomene care se produc în perioade absolut nepotrivite ale anului. În acest context, agricultorii trebuie să fie pregătiți pentru a implementa anumite tehnologii noi, moderne, care ar veni în ajutor pentru protecția recoltelor față de astfel de calamități. UCIP-IFAD are câteva programe, care vin în suportul soluționării diferitor probleme, iar unul dintre aceste programe este orientat către susținerea agriculturii conservative în Moldova și a acelor agricultori care doresc să implementeze tehnologiile agriculturii conservative. Aș spune că suntem la început de cale, dar cert este că procesul a început deja. În acest context, UCIP-IFAD a lansat un concurs pentru selectarea unui prestator de servicii de consultanță și asistența tehnică a școlilor de câmp pentru fermieri la implementarea tehnologiilor conservative de lucrare a solului. La acest subiect vor fi organizate mai multe seminare, iar în perioada 6-8 iulie, deci, a avut loc prima instruire, care s-a desfășurat la Institutul de Pedologie, Agrochimie și Protecție a Solului ”N. Domo”. Pentru acest seminar au fost selectați cei mai buni experți, savanți, care cunosc atât  la nivel teoretic, cât și la nivel practic aplicarea tehnologiilor conservative. Un lucru foarte important aș vrea să menționez aici, este faptul că teoria a fost îmbinată cu practica. În a treia zi, a avut loc o ieșire în câmp, unde producătorii agricoli, participanți la seminar au avut ocazia să vizualizeze tehnica modernă, destinată agriculturii conservative, dar și loturile demonstrative ale Institutului, pe care se cultivă culturi după tehnologiile agriculturii conservative. Din evaluarea seminarului, dar și din spusele participanților, am înțeles că agricultorii au apreciat înalt informațiile ample și utile, care le-au fost oferite în cadrul acestei instruiri”, a subliniat vicedirectorul Federației Naționale a Agricultorilor din Moldova, Dl Iurie Hurmuzachi.

Fermierii au avut posibilitatea să comunice cu specialiști calificați din domeniu și au aflat mai multe despre necesitatea studiilor pedologice în cadrul activităților de implementare a  tehnologiilor agricole conservative, principiile adaptării landşaftice a tehnologiilor conservative, reguli de identificare și de implementare a tehnologiilor agricole conservative. Au fost abordate și probleme ce țin de riscurile în cadrul tehnologiilor conservative și metodele de diminuare și evitare a acestora. Într-o sesiune aparte au fost discutate și aspectele  economice ale tehnologiilor no-till, mini–till şi strip-till. Experții au prezentat și unele rezultate din experiența internațională de implementare a tehnologiilor agriculturii conservative, iar analiza comparativă a indicatorilor la cultivarea prin tehnologiile conservative și a celor tradiționale a generat concluzii evidente.

Dl Iurie Moșoi, Directorul Institutului de Pedologie, Agrochimie și Protecție a Solului ”N. Domo”, a precizat următoarele: ”Trecerea de la o agricultură convențională la cea conservativă este nu doar importantă, dar, aș spune eu, necesară și inevitabilă. Este în contextul tuturor stipulărilor care sunt în convențiile internaționale în vederea păstrării și conservării resurselor de sol. Totuși, această trecere poate să dureze zeci de ani și este destul de anevoioasă. Or, asta nu înseamnă doar schimbarea tehnicii, a utilajelor și a mașinilor agricole, dar și, în cadrul tehnologic – tot ceea ce înseamnă conservarea și menținerea fertilității solurilor.”

Dl Ion Anghel, este producător agricol din satul Cuizăuca, raionul Rezina și cultivă  culturi de câmp anuale și multianuale. El spune că a venit  la acest seminar de instruire pentru a afla mai multe despre utilizarea tehnologiilor conservative. ”Avem livezi pe o suprafață de 65 ha și încă o suprafață de 600 ha de culturi anuale: grâu, orz, floarea soarelui și porumb. Din această primăvară am început a implementa cultivarea culturilor după sistemul mini-till. Am procurat  o semănătoare performantă, datorită căreia reușim să conservăm într-o oarecare măsură fertilitatea solului. Am semănat 140 ha de porumb și vreo 150 ha de floarea soarelui. Avem și culturi după sistemul clasic, unde am arat și după observațiile pe care le-am făcut, până acum, în luna a VII-a, se vede că acele culturi, care au fost semănate după sistemul mini-till sau sistemul de conservare a umidității și a fertilității solului parcă arată mai binișor până la acest moment. Plantele se dezvoltă mai bine – se vede că și umiditatea în sol se păstrează mai bine față de sistema clasică de prelucrare a solului.

Și din aceste considerente am venit aici, informația auzită în cadrul seminarelor este de folos pentru mine. Pentru a începe prelucrarea solului după această sistemă, este necesar să ai cunoștințe – să știi despre toate beneficiile. Poate primul an mulți se dezamăgesc.. nu-i mare diferența, poate efectul este în al treilea, al patrulea an. În livadă, eu, de asemenea, nu prelucrez solul între rânduri și se vede cum se mărește substanța organică în sol, pentru că acea iarbă care crește, crengile care rămân după tăiat, se fărâmițează și rămâne în sol și an de an puțin câte puțin se mărește substanța organică în sol (se are în vedere – humusul)”.

Și Dl Petru Tabără, de la compania de agricultură din Briceni Agro Profit Plus ne-a mărturisit că este interesat de această tematică. ”Avem 158 ha în total.  138 – de floarea soarelui și 20 de porumb. Am venit ca să mă informez. De anul acesta începem să implementăm agricultură conservativă - am cumpărat multicultivatoare.  Cred că aceste lecții sunt de folos pentru dezvoltarea noastră pe viitor.

Consider că toată agricultura trebuie să aducă un beneficiu pe viitor. Ca să putem exporta în Comunitatea Europeană ca să producem după standarde europene.”

”Instruirea fermierelor în cadrul școlilor de câmp va fi prelungită  și sperăm că fermierii din țară vor participa în continuare la seminare  și  vor beneficia de cunoștințele și experiența ce se va acumula pe parcurs și vor fi identificate cele mai bune soluții pentru implementare agriculturii conservative  în condițiile de climă, sol, dotare tehnică a RM”, a mai spus în concluzie Dna Marina Mândru, Specialist Reziliența Schimbări Climaterice în cadrul UCIP-IFAD.

Menționăm că Programul Rural de Reziliență Economico-Climatică Incluzivă (PRRECI), finanțat de Fondul Global de Mediu (FGM) și implementat de către Unitatea Consolidată pentru Implementarea Proiectelor  IFAD, este conceput pentru a contribui la reducerea sărăciei rurale în Moldova, prin promovarea accesului către o gamă largă de servicii adecvate și integrate financiare. O atenție deosebită în cadrul Programului este atribuită dezvoltării şi implementării tehnologiilor performante în domeniul agricol. În această ordine de idei, agricultura conservativă este privită ca o tehnologie agricolă performantă care va permite agricultorilor din republică în viitor să obțină recolte stabile puțin dependente de condițiile climaterice cât și de a stopa procesul de degradare a solului.