publicatii




istorii

 

 

Get Adobe Flash player

Cooperarea în agricultură este vitală, dar nu trebuie să fie retorică şi declarativă
img_3503Specialiştii din cadrul AGROinform afirmă că activitatea de până în prezent a cooperativelor de întreprinzător a demonstrat că asocierea este soluţia optimă pentru comerţul agricol, prin asigurarea calităţii şi cantităţii de producţie la preţ competitiv de piaţă şi prin sporirea capacităţii de negociere a producătorilor agricoli. În paralel, procesul real de creare şi dezvoltare a cooperativelor rămâne a fi unul lent.

În acest context, Federaţia Naţională a Agricultorilor din Moldova AGROinform a organizat la 13 decembrie curent masa rotundă cu genericul: „Cooperarea agricultorilor – o prioritate în agenda de dezvoltare a sectorului?"

Scopul evenimentului a fost de a supune unei analize tendenţioase evoluţia procesului de cooperare în agricultura ţării în termeni de dezvoltare sau regres cu implicarea tuturor actorilor relevanţi.

La întrunire au participat: reprezentanţi ai Parlamentului RM, ministerului agriculturii şi industriei alimentare, donatorilor şi proiectelor internaţionale, membri ai cooperativelor şi consultanţi naţionali în cooperare.

În cadrul mesei rotunde au fost sumarizate aspecte privind: activitatea cooperativelor de întreprinzător începând cu anul 2001, când a fost aprobată legea privind cooperativele; tendinţele de cooperare în ultimii 5 ani; obstacolele cu care se confruntă în activitate, atât cooperativele, cât şi consultanţii specializaţi. fiind menţionate, totodată avantajele cooperării în vederea dezvoltării creşterii competitivităţii cooperativelor, perfecţionării structurii de producere şi majorarea potenţialului de export.

Cooperativele permit fermierilor din Moldova să devină mai competitivi pe piaţa internă şi să iasă pe piaţa externă, consideră directorul Departamentului Cooperare din cadrul AGROinform, Iurie Fală.

El a spus că "asociaţiile de fermieri reprezintă o prioritate a dezvoltării complexului agroindustrial, pentru că în condiţiile actuale, cînd pieţele străine se dezvoltă activ, fermierii moldoveni trebuie să se gîndească la o formă de asociere care să fie aprobată în mai multe ţări. Cooperarea este un business ca şi oricare altul, dar cu nuanţe specifice", afirmă specialistul.

De menţionat că pe parcursul ultimilor ani Federaţia AGROinform a organizat 4 conferinţe naţionale anuale dedicate cooperării fermierilor.

 

Создание сайта Studio Webmaster