publicatii




istorii

 

 

Get Adobe Flash player

Federatia AGROinform - in serviciul producatorilor agricoli

img 9179

Mai mult de 160 de agricultori din întreaga ţara au făcut bilanţul anului 2012, în cadrul Adunarii Generale a Federatiei Nationale a Agricultorilor din Moldova AGROinform. "În anul 2012 AGROinform a lansat un şir de iniţiative prin care a apărat interesele producătorilor agricoli privind: instituirea impozitului unic în agricultură; majorarea fondului de subvenţionare; accizele la combustibil pentru agricultură; preţul la produsele petroliere, impozitul pe venit, Taxa pe Valoare Adăugată la producţia agricolă. Pentru soluţionarea acestor probleme au fost stabilite parteneriate cu Uniunea Producătorilor Agricoli UniAgroProtect, Federaţia Naţională a Fermierilor şi alte asociaţii de producători agricoli. În comun, organizaţiile de fermieri au organizat întruniri, atât cu organele de decizie, cât şi cu presa, dar şi proteste", a menționat Iurie Hurmuzachi, Vicedirector al Federației.

Deși anul 2012 a fost unul dificil pentru producătorii agricoli din Republica Moldova, membrii AGROinform au reuşit să acceseze subvenţii în valoare de 80 mil. lei. Consultanţii Federaţiei au acordat asistenţă la elaborarea a 1277 de pachete pentru obţinerea subvenţiilor. În cadrul întrunirii, membrii AGROinform au relatat despre un șir de probleme cu care se confruntă agricultorii în prezent. " Vitalie Diaconu, fermier din raionul Ungheni a remarcat că sectorul agricol este într-o stare deplorabilă. "Fondul de subvenţionare a producătorilor agricoli pentru anul 2013 este insuficient şi nu poate acoperi nici pe departe toate solicitările. Sectorul vităritului necesită urgent revendicare prin investiţii și susţinere din partea statului", consideră fermierul.

Prezent la eveniment, viceministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ştefan Chitoroagă, le-a sugerat, însă, fermierilor să-şi gestioneze mai bine afacerile şi să nu mizeze doar pe ajutorul statului.
În cadrul Adunării Generale a fost ales un nou preşedinte al Consiliului de Administare al AGROinform, după ce mandatul lui Cecan Valerian a expirat. Cu majoritate de voturi președinte a fost ales Alexei Ivanov, membru al organizaţiei regionale AGROinform din Orhei.
Noua componenţă a Consiliului de Administrare al Federaţiei numără 11 persoane alese pe un termen de doi ani:
1. Ivanov Alexei – antreprenor, Orhei
2. Fărâmă Vitalie– antreprenor, Nisporeni
3. Andronachi Maria – fermier, Edineţ
4. Popa Gheorghe – fermier, Cantemir
5. Cecan Valerian – primar, Rîșcani
6. Cazacu Victor - antreprenor, Cahul
7. Plăcintă Anatol–antreprenor, Ungheni
8. Grajdeanu Eugenia – antreprenor, Glodeni
9. Danu Valentin – fermier, Hînceşti
10. Serjantu Silvia – fermier, Drochia
11. Basarab Ion – antreprenor, Făleşti

 

 

Создание сайта Studio Webmaster