publicatii




istorii

 

 

Get Adobe Flash player

AGROinform organizează Forumul Femeilor Lider
grupul-de-initiativa-de-femei-ungheniOficial în Republica Moldova există egalitate de şanse, cercetările denotă însă că Moldova continuă să fie o ţară tradiţionalistă, conservativă în ceea ce priveşte distribuirea rolurilor în familie şi în societate, între femei şi bărbaţi. Astfel, o mare parte a populaţiei continuă să fie de acord cu afirmaţiile că bărbatul este capul familiei şi că este mai mult datoria femeilor să se ocupe de treburile casnice. În cele mai dese cazuri bărbaţii consideră că femeile sunt mai puţin capabile şi nu pot ocupa funcţii de conducere şi că femeia nu are ce căuta în politică. Cu toate acestea în lume femeile continuă să se afirme şi să urce pe treptele puterii, devenind şefe de stat, lideri în companii mari, ambasadoare sau voci importante în mass-media.

 

În acest context, la data de 23 noiembrie curent, Federaţia Naţională a Agricultorilor din Moldova AGROinform organizează Forumul Femeilor Lider din spaţiul rural. Evenimentul are ca scop „Promovarea femeilor-lider din spaţiul rural şi încurajarea participării lor la dezvoltarea social-economică rurală" şi îşi propune să contribuie la:

• Schimbarea atitudinii publicului vizavi de rolul femeii - lider

• Conştientizarea de către femeie a rolului său în societate

• Promovarea imaginii femeii-lider

La întrunire vor participa 70 femei lider, membre ale AGROinform, participante ale Cercurilor de Studiu Comunitare. Cercurile de studiu reprezintă o metodă de învăţare pentru adulţi preluată din Suedia şi aplicată în Moldova din anul 2005. Participantele vor relata despre succesele şi problemele cu care se confruntă în activitatea şi viaţa de zi cu zi.

De asemenea, la forum sunt invitaţi reprezentanţi ai Parlamentului şi Guvernului, Ambasadelor şi Proiectelor internaţionale, ONG-uri.

Federaţia AGROinform promovează femeile din localităţile rurale pe parcursul mai multor ani organizând instruiri şi schimb de experienţă, vizite de studiu. În luna august federaţia lansat proiectul "Încurajarea participării civice a femeilor pentru dezvoltarea comunităţilor rurale".

 

Создание сайта Studio Webmaster