publicatii




istorii

 

baner

 

Get Adobe Flash player

Federaţia AGROinform va elabora o nouă strategie de activitate PDF Imprimare Email
img_4557La data de 20 martie, curent, Federaţia Naţională AGROinform a organizat Adunarea Generală a membrilor. În cadrul evenimentului au fost prezentate rapoartele de activitate ale Federaţiei pentru anul 2011, obiectivele politicilor în agricultură pentru anii 2012-2013 în viziunea Federaţiei.

Aurelia Bondari, directorul executiv al Federaţiei a menţionat că în anul 2011, organizaţia a lansat un şir de iniţiative prin care a apărat interesele producătorilor agricoli privind: creşterea continuă şi exagerată a preţurilor la combustibil, versus descreşterea comparativă a preţurilor la unele categorii de produse agricole, majorarea fondului de subvenţionare. În acest sens au fost organizate întruniri, atât cu organele de decizie, cât şi cu presa.

În anul precedent reţeaua AGROinform a elaborat 93 de planuri de afaceri pentru investiţii capitale (depozite de păstrare, frigidere, echipament şi utilaj de procesare), 57 dintre care au fost creditate şi au o valoare de 37,5 mil. lei. În aceeaşi perioadă, pe site-ul www.agravista.md - produs al AGROinform, au fost plasate peste 3000 de oferte de comercializare a producţiei agricole şi intermediate 316 tranzacţii cu o valoare de cca. 131 mil. lei.

Pentru următoarea perioadă, Federaţia AGROinform va elabora o nouă strategie de activitate. Această strategie va include abordări şi metode noi de lucru şi va implica toate nivelele din cadrul organizaţiei: fermierii-membri de la nivel comunitar, consiliile de administrare, angajaţii de la nivel regional şi naţional. În elaborarea strategiei se va ţine cont de tendinţele de dezvoltare ale agriculturii atât în întregime pe ţară, cât şi specifice la nivel de fiecare raion.